1.Ajutorul de înmormântare se acordă conform prevederilor legislative ale:

• Legii nr. 196/ 2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;

 H.G. nr. 1.154/ 2022 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/ 2016 privind venitul minim de incluziune;

• HCL nr. 395/ 2019  privind stabilirea situațiilor deosebite și a situațiilor de necesitate pentru care se acordă ajutor de urgență din bugetul local începând cu anul 2020 și aprobarea metodologiei de acordare a ajutoarelor de urgență cu criteriile de acordare.

 

2. Ajutorul de înmormântare reprezintă o formă de sprijin material prin intermediul căreia se decontează o parte din cheltuielile suportate cu înmormântarea și se acordă prin dispoziție scrisă a primarului, în cazul decesului:

a) unei persoane din familiile beneficiare de venit minim de incluziune sau al persoanei singure beneficiare;

b)persoanelor fără adăpost și/sau fără aparținători și/sau fără venituri;

c) înhumarea cadavrelor cu identitate necunoscută;

d) înhumarea  persoanelor care au decedat pe raza municipiului Piatra-Neamț și nu există nicio persoană obligată care să dispună în legatură cu înmormantarea sau este într-un loc necunoscut ori nu își îndeplinește obligația;

e) unei persoane în străinătate, care are domiciliul în Piatra-Neamț și a cărei familie nu dispune de resurse financiare suficiente pentru repatriere.

* În vederea soluţionării cererii privind acordarea ajutorului de înmormântare se va efectua ancheta socială.

* Cuantumul maxim acordat pentru repatrierea unei persoane decedate în străinătate, care are domiciliul în Piatra-Neamț, stabilit prin HCL nr. 395/ 2019, este de 2.000 lei.

 

3. Dosarul pentru acordarea ajutorului de înmormântare se înregistrează la Registratura Direcției de Asistență Socială a Muncipiului Piatra-Neamț, din str. Stefan cel Mare, nr.5. și trebuie să conțină următoarele documente:

a) certificatul de deces;
b) actul de identitate al solicitantului;

c) acte de stare civilă ale solicitantului din care să rezulte relaţia de rudenie cu decedatul sau, după caz, acte care atestă calitatea de moştenitor, tutore, curator;
d) facturi fiscale/ chitanțe, în original, privind cheltuielile cu înmormântarea.

*Documentele solicitate vor fi prezentate atât în original, cât și în copii, în vederea verificării și certificării acestora cu conformitatea.