Spunem NU consumului de substanțe daunatoare dezvoltarii socio-emoționale la copii și tineri!

Indiferent de mediul social din care provin, copiii sunt și vor fi expuși tentației de a consuma substanțe halucinogene. Pentru a preveni consumul de droguri în rândul copiilor și al tinerilor, în special al celor care provin din medii sociale defavorizate, specialiștii Centrului de Sprijin și Asistența de Specialitate pentru Copii  pregatesc, periodic, împreuna cu grupele de școlari ateliere și dezbateri cu aceasta tema. Începând cu efectele pe care le provoaca dependența de droguri, alcool sau tutun, pâna la riscurile de a dezvolta diferite boli, copiii au spus NU consumului de substanțe nocive.

 

Direcția de Asistența Sociala a municipiului Piatra-Neamț, prin implementarea proiectului „Servicii socio-educaționale de prevenire a abandonului familial pentru copiii noștri”, cod SMIS 129792 asigura servicii integrate în domeniul protecției copilului și familiei, precum accesul la educație, asistența medicala și consiliere de specialitate, pentru 210 copii de vârsta preșcolara și școlara, aflați în risc de separare familiala și abandon școlar.

Postarea poate fi accesata aici ->https://bit.ly/spuneNUdrogurilor